Ce m-ai învățat copilul meu,

Nu am crezut niciodată că, un suflet așa mic te poate învăța atâta de multe într-un timp așa scurt de viață.

*Tu m-ai învățat să fiu mamă ,

*Tu m-ai învățat ce înseamnă să iubești cu adevărat și din toată inima,

*Tu m-ai învățat răbdarea. Îmi vine ciudat să spun chestia asta luând în considerare că, eu sunt un om în continuă mișcare , hiperactiv și nerăbdător. Lângă tine copilul meu, am învățat să stau și să am răbdare . Să am răbdare să mănânci cu un anumit ritm al tău, să am răbdare să adormi , iar după 10 minute să te trezești fresh.

*Tu m-ai învățat să pun pauză la toate activitățile cotidiene ca să petrecem timp împreună, să ne jucăm, să povestim.

*Tu m-ai învățat că, toate vasele ce mă așteaptă în bucătărie și toate hainele ce trebuie spălate pot să mai aștepte, deoarece tu necesiti toată atenția mea.

*Tu m-ai învățat să mă bucur de lucrurile mărunte. Oh ,cu câtă bucurie urmărești jucăriile, și cât poți chicoti la o simplă și banală gadileala. Noi adulții nu ne bucurăm cu atâta intensitate de lucrurile mărunte din viața noastră.

* Tu m-ai învățat că dacă înainte aveam nevoie de ambele mâini pentru a face unele chestii ,acuma le pot face cu o singură mână pentru că în cealaltă te țin pe tine.

Am învățat că și timpul are răbdare cu noi și totul se poate face mai târziu, sau mâine sau peste câteva zile, săptămâni sau peste o lună ( vorbim in cel mai rău caz).

Am învățat că , se poate trăi de la o extremă la alta în decurs de câteva ore. Acuma să fii bine fericit și peste câteva ore să plângi întruna și să faci febră peste 38 .

Am învățat că, ca îmbrățișarea mea și brațele mamei nu este nimic pe lumea asta.

Lasă un comentariu