Au trecut șase luni de când ai venit pe lume.
Nu ai fost primul nostru început, dar ai fost o altă formă de magie.
O completare neașteptată, dulce și plină de lumină.

Când te-am ținut pentru prima dată în brațe, aveam deja inima ocupată.
Ocupați eram și noi – cu un copil de 3 ani și jumătate care ne ținea mereu în priză,
care învățase deja ce înseamnă „mami, stai cu mine” și „tati, hai să ne jucăm”.

Dar știi ce s-a întâmplat?
Inima noastră s-a făcut loc din nou. Fără efort. Ca și cum știa că trebuie.
Dragostea nu s-a împărțit. S-a multiplicat.

Primele săptămâni au fost o vâltoare – colici, oboseală, jonglerii între nevoile tale și întrebările curioase ale frățiorului tău.
El încerca să înțeleagă ce ești tu pentru el,
iar tu îl priveai cu fascinația cuiva care și-a găsit deja un erou.

Au fost momente în care n-am știut dacă facem destul,
dacă reușim să vă dăm la amândoi ce aveți nevoie.
Dar apoi zâmbeai tu.
Sau venea el și îți aducea o jucărie „ca să nu mai plângi”.
Și știam că suntem exact acolo unde trebuie.

În șase luni ai învățat să zâmbești, să ne chemi cu glasul tău dulce, să te bucuri de prezența noastră.
Dar și noi am învățat – să fim mai răbdători, mai împărțiți, mai buni.

Frățiorul tău a devenit protectorul tău, iar tu, fărâmă de soare,
ești deja lumina lui de dimineață.

Poate că nu mai avem același timp ca la primul copil.
Poate că uneori îți ținem biberonul cu o mână și construim turnuri de cuburi cu cealaltă.
Dar iubirea – iubirea e întreagă. Pentru tine. Pentru el. Pentru „noi”.

Șase luni au trecut.
Și, chiar dacă suntem mai obosiți, suntem și mai împliniți.

Viața cu voi doi e haotică, gălăgioasă, dar miraculoasă.
Și nu ne-am dori-o altfel.