Astăzi, 1 octombrie 2025, mă trezesc cu un mesaj de la medicul de familie care mă anunță că de azi nu mai sunt asigurată medical.

Starea mea de spirit a trecut rapid de la mirare , la șoc , nervi , neliniște și ulterior frustrare.

Chiar am rămas fără asigurare de sănătate doar pentru că stau acasă și îmi cresc copii.

Mă uit la cel mai mic membru al familiei, ea doarme lângă mine, atât de mică și atât de dependentă de mine… și simt un nod în gât. Cum să îi explic ei, peste ani, că în timp ce eu mi-am sacrificat cariera, liniștea, nopțile și corpul ca să o cresc, statul mi-a spus: „nu meriți nici măcar să fii asigurată medical”?

O țară fără sprijin real pentru mame

Ceea ce doare cel mai tare e că, de fapt, nici înainte nu eram cu adevărat sprijinită. Am cotizat lună de lună la sănătate și, totuși, când am rămas însărcinată, am descoperit adevărul crud: nu există fonduri pentru analizele de bază.

Ecografii? Pe bani.

Consulturi ginecologice? Pe bani.

Vitamine prenatale? Nici reducere, nici gratuitate.

Orice investigație pentru mine sau copil, plătită din buzunar.

Plătesc la CAS în fiecare lună, dar poate am norocul să nu calc într-un spital public tot anul.

Și atunci, unde se duc banii?

De ce, ca mamă însărcinată și apoi ca mamă cu copil mic, trebuie să scot mereu alți bani? De ce nu am niciun sprijin real, când eu sunt exact persoana care ar trebui să fie protejată cel mai mult.

Viața mea de acum

Nu am salariu, nu am bonusuri, nu am zile libere. Am doar o indemnizație care abia îmi ajunge pentru scutece, lapte praf și facturile care tot cresc. De multe ori fac liste, calcule, tai din dorințe, ca să rămână bani de cele necesare. Și chiar și așa, uneori nu ajunge. Și totuși, din banii ăștia, statul îmi ia și contribuția pentru sănătate. Și dacă nu plătesc separat, rămân neasigurată. Adică, dacă mă îmbolnăvesc, trebuie să plătesc ca și cum nu aș fi dat deja totul din mine.

Frica mea de mamă

Cel mai dureros gând, că mi-e frică să o spun cu voce tare – dacă mi se întâmplă mie ceva, cine are grijă de copilul meu?

O mamă bolnavă nu poate fi o mamă prezentă. Și eu nu îmi permit să fiu bolnavă. Dar viața nu întreabă.

Și atunci?

Atunci, ce fac?

Întrebările mele către stat

• Chiar atât de puțin valorează o mamă în ochii voștri?

• Chiar trebuie să plătesc din firimiturile pe care le primesc, ca să am dreptul să fiu sănătoasă?

• Chiar nu v-ați gândit că asta e o lovitură direct în cea mai vulnerabilă categorie?

Din suflet de mamă

Simt că nu e doar despre bani. E despre demnitate. Despre recunoașterea faptului că și mamele sunt oameni, că avem dreptul să fim protejate, să fim văzute, să fim sprijinite.

Îmi cresc copii cu dragoste și cu sacrificii pe care nimeni nu le vede. Și tot ce cer este să nu îmi luați și dreptul la sănătate. Pentru că atunci când loviți mama, loviți și copilul.

Scriu aceste rânduri cu lacrimi în ochi și teamă în suflet. Și poate că nu le va citi nimeni unde trebuie. Dar sper că măcar tu, mama care citești acum, să știi că nu ești singură. Eu simt aceeași durere ca tine. Ne- au atacat pe nedrept într-o perioadă oricum vulnerabilă și sensibilă pentru o mamă luându-ne o parte din indemnizație și asigurarea medicală.