Dacă mi-ar fi spus cineva, înainte să devin mamă, că voi ajunge să țin pe brațe un copil cu 40 de grade febră în timp ce calculez în cap câte ore am dormit în ultimele trei nopți (spoiler: zero), aș fi zâmbit politicos și aș fi schimbat subiectul. Dar iată-mă aici — cu cearcănele la rang de artă modernă, cu cafeaua rece lângă mine și cu un mic pacient lipit de mine ca o ventuză.

Febra a venit ca o furtună de vară: brusc, fierbinte și cu lacrimi. Prima reacție? Panică. A doua? Google. A treia? Telefon la pediatru, cu voce tremurată, dar speranța că totul e „doar o viroză”.

Așa a și fost, dar pentru o mamă, „doar o viroză” poate însemna o săptămână de nopți nedormite, emoții cât pentru un an și o listă de medicamente care se schimbă la fiecare 6 ore.

Între timp, livingul s-a transformat într-o combinație între salon de spital și farmacie improvizată. Am o cutie pentru siropuri, alta pentru termometre (da, mai multe, pentru că niciodată nu dau același rezultat), una pentru comprese și, evident, una pentru… ciocolată. A mea., Terapie de urgență, să nu pierd mințile.

Am descoperit în aceste zile că termometrul devine un fel de amuletă magică: îl tot verifici, îl strângi în palmă, îl privești cu speranță.

Când arată 39,3 – inima o ia razna.

Când scade la 38,7 – aproape că dansezi în bucătărie. Și da, dansezi încet, ca să nu trezești copilul care, în sfârșit, a adormit după trei ore de mângâieri și cântecele false pe care le-ai inventat pe loc.

Și totuși, în toată nebunia asta, între comprese, siropuri și reprize de plâns (ale amândurora), se întâmplă ceva neașteptat: se activează acel „mod de mamă-eroină” despre care glumim între noi.

Nu știu de unde vine energia. Poate din iubire, poate din instinct, poate din cafeaua a șaptea. Cert e că, deși ești epuizată, faci tot. Ai un radar special care detectează când copilul se foiește în somn, știi exact când a venit momentul următoarei doze și devii expert în calculat mililitri la trei dimineața.

Și da, la final, când febra cedează, copilul zâmbește iar și tu poți, în sfârșit, să dormi trei ore legate, îți dai seama că ai supraviețuit.

Ești ciuruită, da. Dar și mai puternică.

Așa că, pentru toate mamele care numără nopți albe și graduri de febră: respirați adânc.

Sunteți acolo, faceți tot ce puteți și, chiar dacă uneori pare că nu mai aveți resurse, să știți că dragostea aia infinită pentru copilul vostru e cel mai bun medicament.

Febra trece.

Nopțile albe se vor transforma în povești. Iar voi, dragi mame, sunteți exact acolo unde trebuie să fiți — cu sau fără părul spălat, cu sau fără machiaj, dar cu inima plină și sufletul care nu se dă bătut.