Fluturașul cel mic face un an

Pot să mă confesez: după venirea primului copil am spus clar și răspicat că în viața mea nu mai vreau alt copil. Am trecut prin depresie postpartum, prin toate greutățile și încercările primului an de viață al băiețelului nostru, iar gândul de a o lua de la capăt părea imposibil.

Și totuși… pe măsură ce Matei creștea, undeva în interiorul meu a început să crească și un vis. O dorință timidă, la început, apoi tot mai clară: aceea de a mai avea un copil. O fetiță.

Și într-o zi, pe testul de sarcină, au apărut două liniuțe.

A fost șoc. A fost groază. A fost bucurie, încântare și un adevărat amalgam de sentimente care mi-au cuprins stomacul, sufletul și capul. A fost secretul cel mai bine păstrat… până la ziua mea.

Matei știa ce urmează înainte să știm noi oficial.
„O pipiță are mami în burtică”, spunea el cu siguranță.

Când am aflat și eu, negru pe alb, cine ești, am crezut că explodez ca artificiile de bucurie.

În 16 ianuarie 2025, la ora 13:00, ai venit pe lume – a doua noastră minune, fetița mult dorită.
Ai fost o mogâldeață grasună, cu obrajori plini, piele rozalie, miros divin și o dulceață rară, care ne-a topit instant.

Pot spune sincer: nici cu tine nu a fost ușor. Nu ți-a plăcut sânul, te hrăneam legănată și șușotindu-ți, orice ți se părea mai interesant decât lăpticul. Anul acesta, cu tine și cu frățiorul tău, m-a căruntit, m-a epuizat, mi-a dat „brain damage” și m-a pus la pământ de câteva ori bune.

Dar pot spune, cu mâna pe inimă, că nu aș schimba nimic.

Iubirea care a crescut între tine și frățiorul tău îmi face inima să se mărească zilnic. Pupiceii dintre voi, joaca și „bătăile” voastre delicioase, iar acum, de când ai început să mergi și fugiți unul după altul, totul este un adevărat spectacol de privit.

Așa că, la mulți ani, fetița mea!
Ești încă micuță, încă te descoperim și încă te deschizi în fața noastră, dar suntem siguri că vei avea o copilărie minunată. Ai un frățior care te va iubi o viață întreagă și o mămică și un tătic care te vor strânge în brațe și îți vor ține mâna pentru totdeauna.

Vom fi mereu în urma pașilor voștri, gata să intervenim când veți avea nevoie.

La mulți ani, fluturașul nostru mic.
Te iubim.

Lasă un comentariu